Despre filedinpoveste

File acestea din poveste sunt, de fapt, fragment din realitatea mea, realiate presărată cu evocări subtile de poveste. Idealurile din baladele populare se reflectă şi azi tot mai mult în viaţa omului, numai că că ele au căpătat o altă dimensiune, departe de cea cunoscută de bătrânii noștri, de slovele de duh purtate în trecerea anilor.

„File din poveste” nu știu dacă este fix ceea ce am visat să fie, în momentul în care i-am pus coperți și-un nume pe el, dar i-am dat voie să crească așa cum știe el mai bine, fără să forțez să fac mai mult decât știu sau pot, fără să urmăresc vreun scop anume, e doar un blog despre gânduri pe care vreau să le eliberez prin scris și care să prindă cumva aripi.

Cum am pornit prin această poveste, povestea asta, cu blogul? Păi totu-ncepe ca-ntr-un basm cu „a fost odată ca  niciodată”. Apoi am răsturnat căruța cu vise și-am cules cuvinte şi-am scris. Mai întâi într-un carneţel, iar mai apoi am zis să împărtăşesc gândurile mele cu voi, ba să povestesc câte una, câte alta (mai mult sau mau puțin de poveste), ba nişte povești de adormit copiii, ba nişte gânduri, opinii şi uite aşa am ajuns să scriu în acest jurnal după pofta inimii. Faptul că sunt viitoare absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a fost un motiv în plus să mă apuc de scris.

Despre mine n-ar fi și totuși ar fi multe de spuns, dar pe scurt spun așa: Andreea-Elena Diaconu, Oltenia cu iz de București, îndrăgostită de natură și de drumeții, de tradiție, de casa bunicilor, de lucruri mărunte.

Ce îmi place: apăi dacă vin dintr-un oraş cu tradiţie, e musai să-mi placă handbal-ul. Acu’ să vă spun şi oraşu’: Râmnicu Vâlcea, tărâmul Oltchimului, al hackeri-lor şi al mânăstirilor (şi da, aici sunt mai multe mânăstiri decât în tăt nordul Moldovei).

Îmi place să scriu, să descopăr lumea şi tare mândră îs când România mă surprinde şi da, e mult mai frumoasă decât vrem să credem, și tare-mi place să pot să trăiesc și să simt  românește. E frumoasă dacă vrei să vezi și partea plină a paharului, dacă vrei s-asculți oameni simpli sau oameni cu ceva mai multă carte, e frumoasă dacă îi asculți legendele și nu caști urechiile doar la știrile negative de prin Britania.

Îmi place bunul simţ, îmi place să văd oameni care împart din puţinul lor, îmi plac oamenii care nu dau vine pe sistem sau aruncă cioara moartă în curtea vecinului, îmi plac oamenii care ştiu ce-i ăla “mulţumesc“, “te rog” şi “imi pare rău!“, îmi plac oamenii care încearcă deși știu că o să fie greu dar, cu toate astea, cred în ei. Îmi plac oamenii care nu vor o ţară ca afară, vor doar țara lor, cu bune cu rele. Îmi place “fusei” , “vruseşi” sau “creai” pentru că perfectul simplu îl învăţă tot românul , chiar dacă nu doresc/ştiu toți să-l folosească.

Ce nu-mi place: nu-mi place aflatu’ în vorbă, nu-mi place munca făcută de mântuială sau “lasă bă că merge aşa“, nu-mi plac cei care doar se plâng şi da, îmi place critica, dar şi ea trebuie să fie constructivă. Nu-mi plac cei care se plâng de România (uneori e mai bună şi mai frumoasă ca afară) sau cei care zic că nu au nicio şansă aici.

Sunt atâtea de spus, dar n-am de gând să vă obosesc. Pe mine mă găsiți pe e-mail, la diaconu.andreeaelena @ yahoo.com

Mulțumesc,

 

Andreea