Ce a mai făcut blănosul

Blănosul ăla mic despre care vă vorbeam în vremuri nu prea îndepărtate a mai crescut şi, deşi e îmbrăcat la costum, nu este deloc un gentleman, este un Bruce Lee mereu fioros, mereu gata de atac, mereu pus pe bătaie. Rivalii lui sunt mâinile, picioarele şi cam tot ce mişcă în casa asta.  

Povestea lui Luxor

De douăzeci de ani casa era părăsită, proprietarul ei, bijutierul Luxor, se hotărâse să se mute în atelierul pe care îl iubea atât de mult. Dorea ca atelierul său să-i fie şi casă, şi masă, şi muncă, şi dragoste. Iubea atât de mult giuvaerele sculptate cu răbdare şi bucuria din ochii femeilor când se îndrăgosteau de vreo bijuterie căci se hotărâse ca viaţa ce-i mai rămăsese să fie altar podoabelor, iar ce-i ieşea din mâini să fie ofranda frumuseţii.

Octombrie – jocul toamnei

Miroase a frunze vestejite, a umezeala dimineții şi a soare sleit de puteri. Miroase a gâze triste, amorțite  miroase a dor de primăvară. Miroase dincolo de sticlă, când sunt în casă şi stau înfofolită, cu ceaiu-n mână şi cartea lângă mine. Şi tot privind în zarea mea…s-aude parcă foșnetul de frunze, s-aud bătăi de aripi peste lac, s-aude vântul printre rămurele, te-aud pe tine, draga mea copilărie.

Joc şi joacă în era digitală

«Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa bunicilor, la piciorușele desculțe care săreau de zor într-un elastic, la ţopăitul nebun şi repezit când strigam “floare, floare, deschide-te în soare”, la flick flack-urile imaginare în drumul meu spre săritul caprei, la voinicia ostaşilor din “ţară, ţară, vrem ostaşi”, la domnul Goe din mine care bătea din picioare când eram descoperită prima la “de-a v-aţi ascunselea” şi rugam de zor ca ultimul să scape turma, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci!»¹

Sursă foto: http://www.business24.ro

De dragul scrisului

Îmi amintesc ş-acum cum am pus prima oară condeiu-n mână, îmi amintesc protestele ștrengărești când mâna-mi obosea de scris mult şi apăsat. Îmi amintesc cum învățătorul îmi strângea mâna-n pumnul său pân’ sugrumam stiloul tot scrijelind litere ciudate în spații mici de caiet tip unu. Parcă a fost ieri, un ieri pe care dacă nu l-aş urî, nu l-aş iubi, iar scrisul pe litere, în silabe şi abia apoi cuvinte întregi au devenit banale.

Sursă foto: http://readingchallenge.webs.com/

Povestea parfumată a Cenușăresei

Tresar când aud telefonul sunând, mâna se mișcă pierdută către telefon şi nici nu ştiu cum am apăsat tasta. Vocea îmi tremură de la primul “alo“, inima-mi bate cu putere când îi aud vocea şi nici nu-mi dau seama cum mi-a scăpat “da” atunci când el m-a invitat la restaurant. “Şi eu” încheie prima noastră convorbire telefonică.

Ce vrăji a mai făcut femeia

Bărbaţii spun despre ele că ar fi nişte saci fără fund, însă femeile le găsesc mereu neîncăpătoare. Bărbaţii spun că toate-s la fel, în timp ce femeia le-ar deosebi chiar şi cu ochii închişi. Pentru femei sunt prelungiri ale trupului lor, în timp ce bărbatul le consideră aproape inutile căci, altfel nu s-ar explica,  de ce au veşnic buzunarele ticsite cu lucruri care fac fel de fel de rime în drumul spre casă sau sper birou.

Sursă foto: http://reeija.ro/

Heidi, fetiţa munților, la Straja

Cum frigul ne-a cam zgribulit şi măi c-a pus şuba pe noi, cum mirosul de căldură începe să ne-ncânte nu numai nasul dar şi mâinile şi urechile înghețate, iar gândul ne zboară la vacanţă, cea de iarnă, cu zăpadă şi vin fiert, prima zăpadă îşi cere petrecerea de bun venit. Şi pentru ca nimeni să nu fie deranjat, zăpada s-a hotărât să-şi ţină petrecerea acolo unde muntele stă de strajă şi veghează ca frumuseţea locului să nu fie bântuită de problemele de acasă. 

Sursă foto: http://www.alpinstraja.ro/

O poveste cu mult miez

Că e al problemei, al nucilor, al pâinii sau al fructelor, întotdeauna vrem să ajungem la miez. Dar ce aţi zice dacă am ajunge la miezul de lapte? Ei bine, lăptarul Delaco s-o trezit dis de dimineaţă, o muls joienele, o amestecat cu grijă în strachina cu lapte, a adăugat şi oţâr de cheag şi-un praf de sare, a lăsat miezul laptelui să se odihnească sub pătura de zer, după care a adunat bulgăraşii de lapte, i-a învârtit de două ori într-o horă românească până au devenit fini şi volănaţi de la atâta învârtit.

Sursă foto: http://goo.gl/HjVnGE

Eu şi dependența mea (i)rezistibilă

“Bună, sunt Andreea şi sunt dependentă de afecțiune, iar când nu mă gândesc la ea, înseamnă că mă dezmierd în braţele lui. Nu, nu mă pot controla, am nevoie de ajutor!”. Cam așa ar suna introducerea mea în clubul dependenţilor de afecţiune anonimi. Boala mea  se tratează cu afecţiune şi iubire, iar pentru asta medicul mi-a prescris o reţetă compensată. 

Sursă foto: http://goo.gl/GSrWID