O zi cu idei creative

Se spune că practica e mama învăţăturii, că internshipul oferă greutate unui CV mai mult gol, dar ce te faci când entuziasmul începerii unui internship dispare atunci când te trezeşti ca scavul pe plantaţie alături de alţii (vreo doisprezece sau mai mulţi?) ca tine care au venit şi ei să pună-n practică cunoștințele dobândite în anii de studiu? Unde mai pui că spaţiul destinat internilor e ca o cutie plină cu sardine. 

Sursă foto: http://www.pbs.org/

Duminca de poveste: iarba verde de acasă

“Iarba verde de acasă să mă rătăcesc prin lume nu mă lasă” îmi vine-n minte de fiecare dată când şoseaua se-ngustează, se descoperă pe ici pe colo de asfalt, trece dealurile şi văile, trece din sat în sat şi mă duce către casa copilăriei mele, către bunicii mei, către Paştele acela de altă dată.

Îmi este dor

Când îmi este dor las imaginaţia să devină realitatea mea, las degetele să alunece peste litere şi să le tipărească pe-o foaie volantă, mă pierd de mine, uit de ce-i în jurnul meu şi-mi aud doar ecourile din vremuri uitate. Cuvintele prind viaţă şi se proiectează pe pereţii minţii mele, văd culori, oameni frumoşi ce mi-au încălzit copilăria, “sunt amețită, nervii iritați – simt enorm și văz monstruos“. 

Sursă foto: http://occidentul-romanesc.com/

Duminica de poveste: ninsoare de primăvară

Azi nu mă mai sperie nici vântul şi nici curenţii de aer care se întâlnesc într-un vârtej fix pe terasa mea, căci azi a venit primăvara şi-n colţişorul meu boem. Azi mi-am mutat locşorul de blogărit din living taman pe măsuţa văratică de pe terasă. Las vântul să se joace pe tastatura mea şi prin părul meu, las parfumul corcoduşilor să-mi aducă literele, soarele să le inspire, iar peisajul să le dea viaţă.

Altfel la Piaţa Sudului

La Piaţa Sudului toată lumea vinde sau cumpără ceva, aici densitatea este de cinci oameni pe centrimetru pătrat, fiecare cară ceva în sacoşe de rafie, iar comercianţii se întrec în oferte de “nerefuzat”. Când îşi fac apariţia gaborii, cei cu gura cât o pâlnie o iau din loc, îşi strâng traistele şi se ascund de ochiul poliţaiului.

Sursă foto: http://adevarul.ro/

Primăvara se poartă “asortie”

Dac-aş putea aş da o lege prin care negrul să fie interzis! Da, ştiu, negrul subțiază, dar iarna devine un anotimp mohorât şi macabru taman din cauza negrului pe care-l poartă oamenii. E un decor bacovian şi măi că-ţi vine să murmuri în marea de negru  “dormeau adânc sicriele de plumb şi flori de plumb şi funerar vestmânt…stam singur în cavou (chiar lângă mort)… şi era vânt“.  Iarna este anotimpul doliului, căci paltoanele oamenilor foarte rar sunt altceva în afară de negru sau gri.

Sursă foto: http://www.trendhunter.com/

Primăvara e mai frumoasă când călătoreşti

Oricât de mult aş iubi România, satul copilăriei, oraşul adolescenţei sau capitala maturizării şi oricât de frumoasă ar fi primăvara în locurile acestea, parcă primăvara e mai frumoasă când călătoreşti, când aştepţi cu nerăbdare să apeşi butonul de check in, când nu mai ai răbdare să se deschidă porțile de îmbarcare, când zbori peste “acasă” şi ajungi într-un colţ de lume care te face să uiţi de farmecul lui “acasă“.

Sursă foto: http://fineartamerica.com/

Avion cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor

“Avion cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor, să mă fac aviator!” era cântecelul pe care-l fredonam în copilărie când, cu pătura plecată pe dealuri, urmăream cum avioanele tăiau cerul în două şi se duceau către tărâmuri necunoscute mie. Le urmăream nostalgică, le făceam cu mâna, le strigam, alergam după ele, dar nu primeam niciun răspuns, nu ştiam încă să citesc literele de kerosen lăsate de avioane în urma lor.

Sursă foto: http://www.bileteavion.ro/

Cel mai dur examen

Toţi suntem viteji mai ceva ca Făt-Frumos, trecem probele de foc, uneori datorită vitejiei cu care ne-a înzestrat mama (natură), alteori pentru că avem lângă noi ajutoare de nădejde, dar unele examene sunt mai dure decât altele şi, deşi depăşim momentul lor (cu brio sau cu şiroaie de lacrimi), unele dintre ele lasă răni adânci în ego-ul personal.

Să dăm un interviu (psilunelit)

Fie că e vorba de interviul de angajare, interviul pentru revista școlii sau unul pentru apărut pe sticlă, când eu sunt cea care trebuie să răspundă la întrebări, mă simt ca un copil pus la colţ, dezbrăcat, arătat cu degetul şi luat la întrebări, deşi nu am făcut nimic rău. Probabil că m-am uitat la prea multe filme cu răufăcători interogați sau la prea multe episoade din “Lie to Me”…de fapt, nu mi-a scăpat niciun episod, dar microexpresiile faciale scapă în continuare ca vacile-n lucernă.

Sursă foto: http://freelancestudents.co.uk/