Din joacă-n joacă…de trei ani!
Din joacă-n joacă, iote că filele de poveste împliniră trei ani și măi că mama ar începe să croșeteze cipici pentru poveste, dar filele aistea n-au picioare, au numa’ vorbe deslânate, câte-o vorbă din bătrâni, niscaiva amintiri din copilărie, idei de weekend, vrute și nevrute. Ș-au trecut peste filele aistea cam multe duminici de poveste, unele spuse, altele nespuse…
Pont(a) cu politichii
A-nceput campania electorală şi tot ce vezi e un măscărici care-ţi zâmbeşte strâmb, o şcolăriţă un pic cam desfrânată, un neamţ “bine făcut” şi-o damă un pic cam…ştearsă. Toţi vorbesc cam mult pe la tv şi-n social media căci, nu-i aşa, e la modă. Afişe electorale mai puţine dar şi aşa, pe-acelaşi panou astăzi e unul, mâine e altul, ba roşu, ba albastru că-ţi crapă şi retina.
Read More…
Duminica de poveste: început de octombrie
Începutul de octombrie începe la gura sobei, când stai ş-asculţi cum trosnesc lemnele în foc şi nu ştii ce bucate să guşti mai întâi. Să fie zacusca? Să fie gogonelele sau alte murături? Să fie otâr de must sau poate niscaiva nuci? Să fie magiun sau nişte plăcinte cu dovleac stropite cu nişte vişinată? Sau poate ardei copt în jar înăbuşit cu oţet de prune negre din truşie?
Duminica de poveste: Poveşti de Stă Mărie
Poveştile de Stă Mărie încep din viul nopții, când buna se treze cu noaptea-n cap să coacă colaci şi să fiarbă arpacaşul pentru colivă. Frământa aluatul până era numa’ bun de făcut prescuri şi colaci, iar uneori ne mai pregătea dânsa şi niscaiva plăcinte cu mere. Lăsa aluatul să crească pe cocoaşa cuptărului, cât timp acesta era ars cu leme dintr-ăle grose, de pădure.
Începutul toamnei…la bunici
Cu obrajii lipiți de geam și cu degetul desenând cerculețe pe aburul de pe sticlă, cu haine groase vopsite cu frunze de nuc, cu puf de gutui înșirat pe tricou, cu prune zemoase-n ciaun la bunica, cu funii de ceapă atârnând la uscat în șopron și porum arucat în pătul, cu izvor de must în teasc…cam așa arăta începutul de toamnă…la bunici.
Idei de weekend: satul Rimetea
Unde-i șade omului mai bine dacă nu la sat? Unde e omul mai frumos dacă nu acolo unde natura se întâlnește cu tradiționalul, unde bătrânii răstălmăcesc poveștile locului, unde liniștea-i cânt, unde tradițiile sunt legiuire, unde portu’ popular se îmbracă la fel ca în vremea lui şi nu se închide, la păstrat, într-un divan…şi unde altundeva dacă nu în satul Rimetea din judeţul Alba.
La sat, pe-nserate!
Când eram de-o şchioapă, vacanţa era la mămaia, departe de temele de vacanţă, de învăţătorul dur, de betoane şi “Ţară, ţară vrem ostaşi” din jurul blocului. Era mai mult decât puteam visa şi nu aveam nevoie de altceva. Creşteam cu mâncare din grădină gătită taman din viul nopţii de bunica grijulie. Mâncam numai la masa de lemn din bătătură, iar pe-nserate ne-așezam pe bușteni la taclale. Acum făceam planuri pentru a doua zi, se împărțeau sarcinile, se ascuțeau secerile și coasa, iar câinele lătra de mama focului când auzea vrăbiile venite la furat de grâne.
Jurnalul unui blănos: grădinar de oraş
Domnul Tommy Tomescu s-a apucat de grădinărit. Cum soarele e sus, cum mâţus crăcitus se apucă de grădinărit. Cică ar fi un secret grădinăresc să te-apuci de săpat pe răcoare, să tai frunze la câini pe pervaz şi să mirosi florile la ceas de seară. Nicio plantă nu i-a scăpat mustăciosului şi tare-i mai place când în casă poposește o nouă “buruiană”.
Duminica de poveste: dulceaţa copilăriei
A fost odată ca niciodată o bunicuță care se trezea cu noaptea-n cap ca să coacă turte şi colaci şi trebăluia dânsa cât îi ziua de lungă ba pe bătătură, ba pe câmp, chit că era arșiță de luna lui cuptor sau vreme rea. La sat “nu e timp de hodină“, căci întotdeauna se găseşte ceva de făcut: ba arat pământul, ba plivitul viei, ba sădit răsaduri, ba hrănitul orătăniilor, ba mers la strâns de fân ori la cules de struguri sau făcut dulcețuri şi multe murături.
Duminica de poveste: vara la ţară
“Stau câteodată şi îmi aduc aminte ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne”, a fredona “şi-a venit vacanţa cu trenul din Franţa”…şi Doamne, cât mai aşteptam să-mi puie învăţătorul coroniţa-n creştet ca eu să ştiu una şi bună: c-aveam, a doua zi, să fiu petrecută de mama şi de tata, la rată şi voi ajunge pe acele meleaguri care-mi sunt dragi mie: salul Roşiile, un fel de Humuleşti al copilăriei mele.