Cu şi despre cărţi

Nu mai este un secret că-mi place să citesc, că-mi plac cărțile, că-mi place mirosul lor de hârtie ieşită de sub tipar, că-mi place cum îşi flutură paginile una după una în timp ce eu le scanez literă cu literă, că-mi place să oftez când le citesc, că-mi place să vâr semnul de carte într-însele, că-mi place sentimentul acela când termin o carte şi rămân pe gânduri.

Şi dacă nu mai este un secret, înseamnă că trebuie să vă dezvălui nişte secrete…la cerinţa călătorului prin ţara mea. Aşadar să purcedem:

1. Prima mea amintire cu mine citind: În primă fază mă milogeam de bunica, săraca, să-mi citească replicile actorilor din filme. Ea-mi bâjbâia nişte dialoguri, căci nu vedea bine, iar eu tare fericită eram, mă fascina s-o văd cum citeşte. Prima mea amintire cu mine citind? Îmi amintesc de Nils Holgersson, era un cărţoi mare, cu foile subţiri şi-ngălbenite, cred că trecuse prin mâinile a mai multor generaţii. Mă chinuiam să citesc pe litere câte-un cuvânt. M-am lăsat păgubaşă şi-am revenit la ea printr-a treia. În rest, “Fram ursul polar”, “Pinocchio” şi toate poveștile care erau lectură obligatorie le-am citit până să revin la Niels.

2. Prima carte pe care am citit-o și recitit-o: m-aţi prins în offside, nu ştiu să fi recitit ceva…poate doar “Amintiri din copilărie” pe care, mai întâi mi-a băgat-o mama pe gât, iar mai apoi a fost obligatorie pentru şcoală.

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citească: “Micul Prinţ“, “Moroveaţă“, “Fram – ursul polar“, orice-i de Jules Verne şi  Ion Creangă.

4. Locul meu preferat de citit: În pat, în tramvai, în metrou şi oriunde poţi.

 5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii: un semn de carte în caz că te-ntrerupe cineva (urăsc oamenii care îndoaie colţurile paginilor), dacă este şi-un lichid cald e şi mai bine.

6. Numărul cărților de pe lista mea de lecturi viitoare: Până la infinit şi-napoi. Am atât de multe cărţi pe care vreau să le citesc şi simt c-am citit atât de puţin…n-aş putea să spun un număr.

 7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o: “Să nu ne răzbunaţi – mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia“.

8. O carte care mi-a schimbat viața într-un fel: “Splendida cetate a celor o mie de sori” de Khaled Hosseini. De ce? Am o mie de răspunsuri. Vă las un comentariu pe care l-am lăsat aici acum ceva timp:

 “întotdeauna m-au fascinat femeile cu burkă, însă prea puţin ştiam ce se poate afla dincolo de acele voaluri negre, ce poveşti, ce traume, ce drame şi ce poveşti de dragoste ascund. Această carte ne dă să gustăm din plin din viaţa din Afganistan. Până să o citesc, Afganistan îmi era doar o mână de nisip, terorişti şi război. Până atunci nu mă gândeam la astă ţară ca la o ţară de oameni.

Femeile de acolo, supuse legilor islamului, simt cel mai bine dramele războiului: familii mutilate, copii dispăruţi, soţi ucişi dar şi obligaţia de a se căsători pentru a supravieţui în tabloul dezolant al războiului, necesitatea de a împărţi casa cu încă o femeie, obligaţia de a suporta bătăile partenerului.
Pentru o femeie (Mariam, aici de faţă) e neplăcut să fie o marfă de care părinţii (mama vitregă mai degrabă) trebuie să se descotorosească, e şi mai grav să fi un harami (copil din flori) şi mai grav să nu poţi să ai copii, iar soţul să te bată după bunul plac din acest motiv.
Apariţia unei a doua soţii, Laila, e un chin şi mai mare dacă soţul te bate doar pentru că ea e mai tânără şi poate avea copii, însă în acest tablou, prietenia încolţeşte, Mariam a renunţă la ea, la viaţa ei, pentru a o salva pe tânăra Laila, nici ea ocolită de trauma războilui şi de dragostea adolescentină.
Fuga spre mai bine e un adevărat act de curaj în lumea arabă, iar Khaled Hosseini o descrie atât de bine încât cele două femei devin adevărate eroine. Una moare din dragoste pentru cealaltă. Supraviețuitoarea se întoarce către prima dragoste dar şi aşa finalul nu are legătură cu finalurile fericite din filmele de la Hollywood. Finalul îţi lasă un gust amar şi îţi face inima cât un purece.
Adesea mă gândesc la Mariam şi la Laila şi-mi dau seama că ele sunt femeile alea puternice la care visăm. Mariam a renunţat la ea din prietenie faţă de Laila, cine ar mai face acest sacrificiu azi? Să fugi de acasă ca să te salvezi, deşi ştii că-s mai multe şanse de a fi prinsă decât de izbândă şi, totuşi, ele au avut încredere în şansele acelea mici…să crezi în tine atunci când societatea dădea nici doi bani pe tine.
Da, cartea asta merită să o ai pe noptiere dar şi în suflet.“

9. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească: Ohoo, dar câte am: încep cu Twilight, Games of Thrones, The hunger games. Mă mănâncă degetele să zic ceva şi despre cărțile Sandrei Brown.

10. Trei dintre scriitorii mei preferați: n-aş ştii pe cine să aleg, aşa că dau leapşa mai departe lui psi, Adrianei şi Cuvântei.