Primul meu protest

Aseară tinerii au scris istorie pentru România! Ei au spus „STOP!”, au ieșit în stradă revoltați, au cântat imnul național, au fluturat tricolorul, au strigat lozinci în dulcele stil românesc, au demonstrat că le pasă și că „Uniți, salvăm toată România” !

Cu urmele ultimei aventuri pe bocanci am pornit și eu să ajut să „cucerim” Piața Universității, să scriem istorie pentru a scăpa de ciuma roșie, de pomana electorală, de zahăr și ulei, de minciună, de viitorul sumbru, de Antena 3, de măscărici și politruci, de Pinocchio, Mickey Mouse.

Am simțit că trebuie să fiu acolo, să fac poate ce n-au reușit părinții mei, să demonstrăm că România e unită, iar Ponta unește oamenii…în stradă, la protest. Am fost acolo revoltată de nesimțirea românilor din frunte, de violența cu care încă micul comunist încearcă să ni se bage pe gât. Am fost acolo abia spălată pe cap (cu spumă-n păr) și nu pe creier. Am fost acolo scârbită de politica românească, de oamenii care vorbesc întruna pe orice subiect, dar nu mișcă un deget, de aceiași oameni care ne fură pâinea și preșul de sub picioare, de oamenii ăia care ne leagă la mâini și ne umilesc, de oamenii ăia care atârnă plase-n gard, de soții de primari care așteaptă bătrânii în fața secțiilor de votare și îi îndeamnă să voteze Ponta, mi s-a luat ca anormalul să fie normal, ca prostia și minciuna să vorbească în numele meu.

Deși nu știu prea multe despre evenimentele din ’89, când părinții meu se rugau ca bunu să se întoarcă viu acasă, de această dată eu am protestat pentru ca părinții mei să se întoarcă acasă cu capul sus, căci n-au plecat de plăcere în țări străine, cum poate crede Ponta, au plecat acolo ca eu să pot să termin o facultate, să învăț, nu să plagiez, domnule Ponta. Au plecat acolo supărați că n-au putut să-mi cumpere bicicleta aia pe care mi-au promis-o cand eram un țânc.

Am protestat și am votat ca să nu iau urma părinților mei, în căutarea normalității. Am votat, convinsă fiind că pot schimba ceva, că voi putea să-i cumpăr copilului meu bicicleta aia pe care eu nu am avut-o niciodată, că am dreptul să votez și să spun ce gândesc, că vreau să trăiesc în țara mea, că mi s-a luat să ne-arate străinii cu degetul.

Mulțumim, Diaspora! Bucureștiul a fost în stradă pentru că voi ne-ați demonstrat că se poate, că vă gândiți la noi!

„Daciana, dragostea mea, dragostea mea, dragostea mea!”, „Klaus, Klaus, scapă-ne de Mickey Mouse”, „DNA vine să vă ia”, „Ponta, nu uita, tinerimea nu te vrea!” sau „1…2…3…ne-am votat pe ei!” au fost sloganul nostru de campanie anti-minciună. Am strigat, am sărit mai ceva ca pe stadion și ne dorim ca Bucureștiul să fie „micul Sibiu”!

Faptul că un neamț protestant câștigă alegerile într-o Românie comunistă încă, demonstrează că românii își doresc o Românie a lucrului bine, o Românie sănătoasă, nu plagiatoare.

Chiar dacă Ponta a încercat să dezbine studenții, momindu-i cu două zile libere, ei au fost în Piața Universității și au strigat cât de tare au putut „Ponta, nu uita, timerimea nu te vrea!”

Santa Klaus is coming to town!