Femei care contează

Ele sunt multe, dar numai câteva contează, numai unora îţi vine să le pupi şi tălpile şi-ţi vin în minte atunci când crezi că-i greu. Pentru unii mama-i aia care contează, pentru alţii e soţia, pentru alții e mama, dar pentru mine e bunica.

V-am tot povestit de ea că sărmana nu mai are linişte în ţărâna care-i şade greu pe umeri, dar pentru mine ea e veşnic vie prin povaţa pe care ea mi-a dăruit-o. Ea m-a învăţat, ea m-a ascultat, ea m-a purtat pe cârcă prin nămeţi înalți, în drum spre grădiniţă. Ea e omu’ de la care înţelegeam doar din priviri, eram “floaşca” ei, iar ea era muma mea, deşi îi spuneam doar “mămăiţă”.

Ea era singurul om mare căruia-i vorbeam în diminutive şi-mi era atât de dragă încât toate scrisorile de la şcoală (da, alea pentru mama), erau, de fapt, doar pentru ea. Mi-era atât de dragă, dar abia când ea zăcea pe patul de spital am îndrăznit să-i spun că o iubesc.

Pentru ea trebăluiam de zor şă mă făceam că niciodată n-am să obosesc…pentru ca ea să vadă că-s doar un boţ de om bun, aşa cum era ea. Doar ea conta deşi, uneori, mai suferam după părinţi…şi-mi pare rău pentru când mă rătoiam la dânsa când lua locul mamei fugintă-n alte-odăi. Şi-mi pare rău pentru toate “uuuuu uuuu Doamne ia-mă!” stârnite din mintea mea de copil prost.